Triumful sau tragedia misiunii noastre?

Societatea în care trăim devine una tot mai bolnavă, vizibilă prin priorităţile ei cât şi prin perspectivele ei. Virusul ei afectează până şi Biserica actuală, cu toate că Domnul Isus Hristos ne-a avertizat, ne-a echipat şi ne-a împuternicit. Poateoare ,, imunitatea,, este scăzută şi astfel ,,microbul,, să fii intrat în viaţa multora? Posibil. O dată ce piatra a pornit la vale, a prins viteză, a venit ca un tăvălug peste mulţi şi a nenorocit pe mulţi cât şi multe dimensiuni ale lucrării. Cine o poate opri? Cine este dator să facă aceste lucruri?

În aceste vremuri rugăciunea noastră se îndreaptă spre Domnul ca EL să fie izbânda noastră, a fiecăruia. Personal mi-aş dori să mă alătur apostolului Pavel prin cuvintele scrise în 2 Corinteni 2:14-15 ,, Muţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna cu carul Său de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării. ,,Fiecare detaliu ale acestui verset sunt extraordinare, ele sunt sursă de inspiraţie dar şi de ,,respiraţie,, duhovnicească.

Domnul Isus Hristos întotdeauna aduce cu sine triumf, victorie, izbândă. Nimic şi nimeni nu Îl poate birui deaceea El este sursa noastră. Câtă vreme sursa este schimbată nu este de mirare de ce regresul este evident.

Aş dori să precizez câteva din aspectele ce contribuie la tragedia împlinirii unei misiuni. Printre multe altele, consumerismul, împrumutat din stilul de viaţă contemporan afectează grav rolul nostru de credincios autentic. Noi nu suntem pe acest pământ pentru a împlini nevoile noastre, un egoism accelerat pe zi ce trece. Să nu uităm că nu noi suntem în centrul atenţiei, ci Dumnezeu. Sunt conştient că ne-ar place ca toate nevoile noastre să fie împlinite dar nimeni nu ne garantează acest lucru. Domnul nu a venit ca să ne ofere toate mofturile noastre, ci El a venit ca să ofere ceimai important şi anume salvarea noastră. Problema noastră nu sunt lipsurile ci păcatul. El trebuia rezolvat şi a fost iertat prin jertfa de pe crucea Calvarului. Domnul ne-a oferit mântuirea noi suntem chemaţi să trăim pocăinţa. Pocăinţa este ceea ce dăruim noi în misiune. Cum oare putem să facem misiune fără pocăinţă?

Deasemenea putem vorbi aici şi despre apatie sau chiar lene. Doresc să folosesc un termen mai domol, şi anume comoditate. Suntem atât de comozi încât doar o ,,minune,, ne mai ridică. Pericolul în care totul să ne fie oferit pe gratis este actual. Privind spre primii credincioşi nu găsesc niciunde că ei au fost cuprinşi de acest flagel. Adesea auzim...,,o nu merg acolo pentru că nu am chef,, Doamne iartă acest gen de abordare. Să aduc oare o jertfă Domnului care să nu mă coste nimic? Dăruirea este opusul comodităţii. O misiune caracterizată de dăruire duce înspre triumf.

Doresc ca Dumnezeu să aducă în viaţa fiecăruia victoria prezenţei Lui. El este tăria noastră şi tot El este sprijinul acţiunilor noastre. ,, De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare.,, (2 Corinteni 12:10)

Şi chiar dacă am experimentat de atâtea ori căderi şi oboseli, privind înainte înspre Hristos, putem să gustăm şi triumful voiei Lui în viaţa noastră. ,,Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.,,

Pastor Radu Ungur