RELAȚIA CU SĂNĂTATEA NOASTRĂ ȘI CU CEI CARE SUNT BOLNAVI

2 Corinteni 1:1-11, Iacov 5:13-18

Creștinul este chemat să semene speranță, să devină un izvor de mângâiere, să ofere suport celui întristat.

Cum poate o persoană să se pregatească pentru trecerea sa prin boală sau prin stadiul ultim al vieții sale de pe acest pamânt? Studiile au aratat că cel mai bun mod de pregătire a unei persoane pentu a înfrunta moartea, este să îngrijească de un muribund și să-l ajute să se adapteze situației, să dezvolte o relație reală cu Dumnezeu prin citirea Bibliei, prin rugăciune și prin comunicare cu cei din jur. Trebuințele celor ce trec prin boală sunt: sprijin spiritual, suport emoțional, companie, ascultare, susținere practică.

STĂRILE PRIN CARE TRECE OMUL AFLAT ÎNTR-O STARE GRAVĂ DE SĂNĂTATE

• Negarea și izolarea. Negarea și tendința de izolare sau izolarea completă este un fel de aparăre temporară și nu după mult timp ea este înlocuită de acceptarea parțială sau totală. În orice situație creștinul știe că este în mâna lui Dumnezeu care nu greșește în acțiunile Sale, chiar dacă noi nu le înțelegem uneori.
• Furia și invidia. Manifestări în care bolnavul își exprimă supărarea lui profundă într-un tumult de vorbe, fie împotriva familiei, fie împotriva celor ce-l tratează. De asemenea, de foarte multe ori poate apărea invidia că el nu este sănătos, că nu poate face tot ce fac alții de vârsta lui.
• Târguiala. S-a constatat că aceste târguieli sunt făcute de multe ori între bolnav și Dumnezeu. Bolnavii fac promisiuni lui Dumnezeu că vor fi oameni mai credincioși, ..., în schimbul sănătății. Bolnavul se poate simți vinovat pentru faptul că atunci când a avut posibilitatea de a lucra sau a dărui pentru Dumnezeu, el n-a făcut-o.
• Deprimarea. În momentul când bolnavul realizează că tratamentul medical nu îl ajută, că șansele de viață sunt din ce în ce mai mici pentru el, iar durerile din ce în ce mai mari, zâmbetul dispare de pe fața lui.
• Acceptarea. Acest gen de acceptare nu poate fi confundat cu un stadiu al fericirii. Bolnavul este obosit, lupta s-a terminat, el intră într-un fel de timp de „odihnă” înainte de trecerea sa în veșnicie. Când muribundul intră în acest stadiu, înteresul lui pentru lucrurile din jur se micşorează și uneori este chiar absent. Pentru muribundul care are credință în Dumnezeu și are în vedere viața veșnică oferită de El, momentele acestea dificile sunt mai usor de depășit, există convingerea vieții veșnice în prezența lui Dumnezeu. „Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adapostul nostru.” Psalmul 62:8

PENTRU CE NE CHELTUIM SĂNĂTATEA?

Epafrodit, Trofim, doi colaboratori de lucrare ai apostolului Pavel, și-au cheltuit sănătatea pentru lucrul Domnului Cristos. Filipeni 2:25-30 ,, … Ce-i drept, a fost bolnav si foarte aproape de moarte, … Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte si si-a pus viata in joc, ca sa implineasca ce lipsea slujbei voastre pentru mine.” 2 Timotei 4:19-20 ,, … , iar pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet.”

Copiii lui Dumnezeu își pun viața și sănătatea în slujba Sa. Această afirmație nu este doar una pentru predica de duminică, ci observăm că aceasta exprimă realitatea din Biserica primară și de atunci până în prezent caracterizează pe cei consacrați lui Dumnezeu. Pe ce ne cheltuim sănătatea, pentru lucrurile trecătoare sau pentru cele veșnice?

CUM SĂ NU NE COMPORTĂM CU CEI BOLNAVI?

În 1Samuel 30:11-16 avem exemplul unui rob egiptean bolnav care a fost lăsat să moară. ,,… David i-a zis: "Al cui esti si de unde esti?" El a raspuns: "Sunt un baiat egiptean, in slujba unui amalecit, si de trei zile stapanul meu m-a parasit pentru ca eram bolnav. …”

În cazul acesta bolnavul este tratat ca unul care consumă, care ia din resursă și nu mai este profitabil, care nu mai este folositor și deranjează, astfel trebuie părăsit, lăsat să moară.

Comportamentul cu cei bolnavi arată caracterul celui care relaționează cu aceștia.

CUM SĂ NE COMPORTĂM CU CEI BOLNAVI?

În Evanghelia după Luca 7:1-10 avem exempul unui sutaș roman care intervine la Domnul Isus pentru a-i vindeca robul bolnav. ,,… Un sutas avea un rob la care tinea foarte mult si care era bolnav pe moarte. Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrani ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui.”

Cel care se implica pentru ajutorarea bolnavului o face fiindcă ține la el, îi pasă de el și dorește vindecarea acestuia.

Dragostea de Dumnezeu, dragostea de semeni, empatia generează acțiunea de ajutorare a celui bolnav. In acest caz omul înseamnă mai mult decât lucrurile materiale, este prioritar și trebuie salvat. ,,Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea facută noua prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.” 2 Corinteni 1:11

Păstor Damian Ion