​

Siderati de cazul familiei Bodnariu si al familiei Nan, carora le-au fost rapiti copiii in chip samavolnic  in Norvegia, ne solidarizam cu aceste familii  si cu toate familiile de romani,  si nu numai, care se afla in aceasta situatie. Este inadmisibila separarea  totala a copiilor de parinti in modul in care s-a intamplat si consideram  datoria noastra, a tututror romanilor,  de a ne mobiliza pentru  ca asemenea situatii, nu numai sa se rezolve, dar si sa nu se mai repete.

 Prin discretia lor, autoritatile norvegiene ascund abuzul si crima morala, victime fiind familiile, parintii si copiii care nu se pot apara impotriva unui sistem specializat in a folosi legea ca pretext si justificare  pentru atrocitati savarsite in numele “interesului suprem al copilului “.

            Domnilor guvernanti, grija fata de tara inseamna in primul rand  grija fata de cetatenii ei, oriunde s-ar afla acestia. Ceea ce se intampla in Norvegia este un atac la demnitatea umana, la libertata de constiinta, la drepturile minorilor si la cele parantale . Sunt cazuri evidente in care drepturile omului  au devenit  un slogan in spatele caruia se manifesta inumanitatea omului fata de om sau, altfel spus, drepturile omului impotriva omului. In timp ce am devenit tot mai vocali privind drepturile animalelor, sunt incalcate in mod flagrant, sub ochii nostrii, drepturile elementare  ale unor copii nevinovati:  dreptul la iubire si de a fi iubiti de catre cei  care le-au dat viata. Ce lege? Ce justificare pentru despartirea brutala a cinci copii de parinti la varste atat de fragede?  Ce justificare pentru despartirea  minorilor plasati in locatii diferite, in orase diferite?  Cine poate contabiliza  drama sufletesca  a parintilor si a minorilor? Daca acesti parinti ar fi comis o crima sau  altceva foarte grav, de ce sa fie despartiti minorii? Nu se poate intelege, pentru ca nu exista nici lege si nici logica pentru acest fapt abominabil, doar interese  de politici ascunse  care tin de dezintegrarea familiei care trebuie  intimidata, amenintata si redusa la tacere.

            Cine stabileste ceea ce este corect, just sau injust? Organizatia privata Barnevernet, a carei criterii aberante stau la baza “confiscarii” copiilor, care sunt absurde, malefice, demente…. Este  oare organizatia Barnevernet  deasupra legilor generale, a Constitutiei, a coroanei regale, a organismelor internationale pentru drepturile omului?

           Statele desacralizate isi promoveaza interesele folosind argumentul binelui comun pentru reducerea  la un gen de sclavie perfid. Exista un interes filozofic, conceptual,  in negarea existentei lui Dumnezeu si a valorilor crestine, ca statul sa se substitute lui Dumnezeu ,un stat atotputernic, providential, asistential, in care drepturile individului sunt suprimate; de fapt, asistam la un teatru al absurdului .

            Desertificarea  spirituala a Europei prin deconstructia  programata a crestinismului autentic  a condus  la atitudinea aroganta, luciferica, de a nega  valorile milenare care au creat-o.  In locul libertatilor se contureaza din ce in ce mai mult libertati  institutionale, instrumentate si exploatate politic.  Drepturile omului, in afara  dimensiunii revelationale,  raman doar notiuni  care tin de protocolul  politicilor statale. Omul este creat de Dumnezeu, iar drepturile  fundamentale  ale omului  sunt cele naturale prin creatie; doar in acest cadru omul are drepturi egale. Aceste drepturi le avem cu totii,  trebuie doar recunoscute  intr-un cadru  legislativ. Negarea existentei  lui Dumnezeu  creaza premiza ca statul este  cel care poate fi generos  oferind drepturi si libertati;  in acest fel,  se naste  cadrul in care cei puternici  pun stapanire peste semenii lor, legitimandu-se in “protectori “ si “binefacatori”. Nu se poate vorbi de drepturile omului  ca substanta si practica fara sa tinem cont de aspectul revelational. De exemplu, “Declaratia Universala a Drepturilor Omului “, a carui autor este Rene Cassin, identifica radacinile sale ideologice cu cele  zece porunci  (John Warwick Montgomery – “Drepturile omului si demnitate umana “ – pag. 28 alin.1).

          Institutiile au devenit mai importante decat omul, ceea ce reprezinta marea drama a omului contemporan. Mantuitorul Isus Hristos a fost indignat sa vada schimbata destinatia Templului din “Casa de Rugaciune” in “pestera de talhari“ (Evanghelia dupa Matei cap.21:13). Marele Invatator demasca derapajul spiritual, ceea ce duce la aspecte dramatice in tratarea omului si a drepturilor lui, subliniind faptul ca institutia devine mai importanta ca Omul. Curatirea Templului este un exemplu profund de REFORMA.

            Intotdeauna omul a fost ispitit de bogatie si putere, cedand in fata acestei ispite. Diavolul L-a confruntat cu aceasta ispita pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos,  oferindu-I stapanire peste bogatiile pamantului in schimbul inchinarii. Raspunsul Mantuitorului a fost transant :”Pleaca,Satano”, i-a raspuns Isus ,”Caci este scris : <>” ( Evanghelia dupa Matei cap. 4:10).

            Ce principiu! Ingenuncheaza doar in fata lui Dumnezeu. Se pare ca cei mai multi ingenuncheaza in fata puterii politice si a banilor. Iata de ce deranjeaza “crestinismul fundamentalist”, adica autentic. Nu se poate reduce la sclavie  un popor care crede in Dumnezeu si in Biblie. Este absolut ingrijorator faptul ca, in societatea pretins democratic, exista loc pentru orice, mai putin pentru crestini si valorile crestine. Exista loc pentru homosexuali, pedofili, zoofili dar nu exista loc pentru Isus Hristos si urmasii Lui. Istoria se repeta in mod nefericit . Aceasta este si problema de fond, celelalte comentarii lasa loc manipularilor de tot felul.

Martirii primelor trei secole crestine  sunt dovada ca, in Imperiul Roman,  era loc pentru toti  idolii, dar nu era loc pentru Isus Hristos si urmasii Lui.

            Cazul familiei Bodnariu, a familiei Nan, cat si a multor alte familii  care sunt victimele unui sistem bine pus la punct, ar trebui sa  ne vindece de miopia spirituala de care suferim  ca nu cumva sa ne facem vinovati de tacere intr-o conjunctura  internationala dureroasa.

             Sunt cercuri care considera ca prioritatea  in cazul Bodnariu si Nan  ar trebui sa fie calea proceselor, care sunt legitime ca procedura, dar acestea ar putea sa aiba loc dupa redarea copiilor familiilor. Cei care stau in jilturi  si vorbesc de rezolvarea,  probabil in luni  si ani de procese, ceea ce se doreste de fapt, trebuie intrebati daca propun aceleasi proceduri  si in cazul in care ar fi implicati copiii sau nepotii lor.

          Sper in rezolvarea cu celeritate a reintregirii familiior Bodnariu si Nan, crezand in triumful binelui, in solidaritatea care are in structura ei nu doar nevoi ce tin de orizontalitatea umana ci, cu precadere, valori ce tin de verticalitatea noastra.