Articole

PAȘTELE - MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS, Păstor Ioan Mirăuțe

PAȘTELE - MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS

 Păstor Ioan Mirăuțe

1. An de an în lumea creștină se sărbătorește PAȘTELE. Ce fel de sărbătoare este aceasta și ce semnifică ea? De ce sărbătorim? Cum să sărbătorim? Multe alte întrebări putem ridica în această privință.

2. Întrebarea mai serioasă este dacă Paștele mai semnifică ceva pentru lumea creștină a secolului 21, mileniul trei. Răspunsul la întrebare poate fi dat în zeci de feluri. Cred că fiecare om, dintre cei care s-au născut și au crescut cu sărbătoarea Paștelui ar avea un răspuns al lui. Unii ar considera un păcat strigător la cer dacă s-ar scoate sărbătoarea din calendar și desigur din practica creștină. Alții ar spune că este bine să avem anumite sărbători pentru că este binevenit ca din când în când să avem câte o pauză de la muncă și activități obligatorii și să fie ceva mai liber și sărbătoresc. Sunt ocazii de vizite, de odihnă, de bucurie etc. Alții ar considera că sunt ocazii bune de a se ieși în natură, la munte sau în locuri pitorești sau în zone turistice și așa mai departe. Probabil că ar fi și persoane care ar considera că Paștele ca sărbătoare nici nu ajută, nici nu strică. Alții ar putea fi chiar împotriva sărbătoririi din mai multe considerente. Pentru unii răspunsul la întrebarea ridicată mai sus ar fi că nu se cade să se țină o sărbătoare la scară largă, din moment ce alții cred altfel și pentru ei Paștele nu are nici o importanță. Din moment ce sunt unii de o altă religie sau fără nici un fel de credință nu se justifică o astfel de sărbătoare a Paștelui marcată în sens universal.

3. În rândurile care urmează vreau să ridic o discuție dintr-o altă privință. Cred că sunt câteva întrebări la care trebuie să se caute răspuns obiectiv și competent. Mai întâi, de unde vine sărbătoarea Paștelui? Apoi, o întrebare bună este dacă mai are ea relevanță pentru creștinism și ce anume semnifică? În cele din urmă, este absolut necesar să se găsească adevărata semnificație a ceea ce presupune jertfa Domnului Isus Hristos, adică moartea lui pe cruce și învierea Sa din morți.

De unde vine sărbătoarea Paștelui?

1. În aspectele de natură spirituală, în creștinism, sursa de informare cu autoritate absolută este Sfânta Scriptură. Biblia este compusă din mai multe cărți care s-au scris de-a lungul timpului, de către oameni ai lui Dumnezeu, inspirați de Duhul Sfânt. Ceea ce avem scris în Cartea Sfântă este Cuvântul lui Dumnezeu pentru oameni. Deci, toată informația va fi luată din Cuvântul lui Dumnezeu, nu din folclor, nu din tradiții și practici sau observații din teren, pentru că acestea pot să fie distorsionate de către oameni odată cu trecerea timpului.

2. Deci, Paștele este o sărbătoare evreiască, așezată de Dumnezeu, cu ocazia eliberării poporului Israel din robia Egipteană. În cartea Exodul, capitolul 12  [1] este numit „Paștele Domnului”. Dumnezeu a judecat pe Egipteni și pe Faraon, pentru împietrirea inimii de a nu lăsa poporul ales al Domnului să iasă din Egipt. Această judecată a presupus moartea întâilor născuți, atât dintre oameni, cât și ai animalelor. Pentru Israel însă, Dumnezeu a rânduit să se aducă ca jertfă un miel, iar cu sângele acestuia să fie unși cei doi stâlpi ai ușii casei și pragul de sus, pentru ca îngerul morții care va lovi pe întâii născuți să nu intre și în casele israeliților. Paștele vine deci de la cuvântul ebraic PESAH, care se traduce cu „a trece pe lângă”. Îngerul morții a trecut pe lângă casele celor ce au pus sângele ca semn că sunt din Israel.

3. După acest episod, Dumnezeu a rânduit să se țină mereu în Israel sărbătoarea Paștelui, unită cu Sărbătoarea Azimilor  [2].

Ce semnifică sărbătoare Paștelui pentru creștinism?

1. Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Cel promis în Vechiul Testament, a venit pe pământ născut fiind prin fecioara Maria, de la Duhul Sfânt. El a sărbătorit Paștele evreiesc. Dar în momentul când era împreună cu ucenicii Săi la sărbătoarea Paștelui, Domnul Isus a introdus Noul Legământ făcut în sângele Său. A luat o pâine a binecuvântat-o și a dat-o ucenicilor pentru a lua din ea și a mânca. În acel moment Isus a rostit cuvintele „Acesta este trupul meu, care se dă pentru voi ...” (Luca 22:19  [3]). Apoi a luat și un pahar și li l-a dat zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22:20  [4]). Acest eveniment a fost poruncit să fie repetat în aducerea aminte a morții Domnului și este cunoscut astăzi ca Cina Domnului.

2. Se poate concluziona că Paștele, potrivit numirii din Vechiul Testament, semnifică moartea Domnului Isus Hristos, potrivit cu Noul Testament și în contextul creștin. Creștinismul vine de la Hristos, iar creștinii sunt ucenicii Domnului Isus Hristos.

De ce a murit Domnul Isus Hristos?

1. Răspunsul la întrebare îl găsim desigur în Biblie. Așa cum mielul de Paște a avut rolul de a salva, prin faptul că s-a pus sânge pe ușorii ușii și al pragului de sus, iar îngerul morții n-a lovit acolo, tot așa sângele Domnului Isus este salvator, înaintea lui Dumnezeu,  pentru păcătosul care crede. Moartea Domnului Isus pe cruce și sângele care a curs semnifică jertfa înaintea lui Dumnezeu pentru iertare a păcatelor celui ce crede  [5]. 

2. Faptul că păcatele sunt ispășite printr-o jertfă, care bine-înțeles presupune moarte și sânge, arată că păcatele oamenilor înaintea lui Dumnezeu sunt foarte grave și presupun plătirea lor cu moartea. „Plata păcatului este moartea ...” (Romani 6:23a). Așa că Dumnezeu în dragostea Lui pentru noi, oamenii, a rânduit moartea Fiului Său, pentru a plăti în locul nostru.

3. La acest punct este important să fie menționat și faptul că Isus Hristos a fost fără păcat și de aceea a putut fi o jertfă primită de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Adevărul din Evanghelii arată că nu s-a terminat totul cu moartea Domnului Isus, ci și că El a înviat a treia zi. După înviere S-a arătat ucenicilor și altor persoane în timp de 40 de zile. Apoi S-a înălțat la cer. 

De ce moartea Domnului Isus este pusă împreună cu învierea Sa din morți?

1. De fiecare dată când Domnul Isus a spus ucenicilor că Fiul omului va fi dat în mâinile păcătoșilor și că-L vor răstigni/ omorî, a menționat și faptul că va învia a treia zi (Matei 16:21  [6]; 20:18-19  [7] etc.). Într-un fel, învierea Domnului Isus arată că jertfa a fost primită de Dumnezeu. Învierea din morți a Domnului Isus conduce logic și la concluzia că El a biruit moartea. Acest fapt este susținut de Sfânta Scriptură. Isus, prin învierea din morți, dovedește că El este Stăpân peste moarte, dar și peste Satan, care mai este numit Diavolul. Diavolul este dușmanul lui Dumnezeu și al omului, dar Dumnezeu l-a biruit prin lucrarea perfectă a Domnului Isus. 

2. Moartea Domnului Isus a fost rânduită de Dumnezeu pentru a fi răscumpărătoare, adică să fim eliberați de păcat prin plătirea prețului pentru păcat. Prețul a fost plătit înaintea lui Dumnezeu pentru că față de El am păcătuit și suntem vinovați față de El. Învierea Domnului Isus din morți a fost făcută prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu care a inclus în planul de salvarea moartea Domnului Isus, a inclus și învierea Lui. Isus este Dumnezeu și nu putea rămâne în moarte. Chiar învierea lui Isus arată divinitatea Sa.

Cum pot avea moartea și învierea Domnului Isus efect în viața mea?

1. Există o semnificație a celor două evenimente unite, moartea și învierea Domnului Isus. Împreună ele arată efectul lor asupra mea ca om păcătos. Hristos a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor (păcatelor) mele și a înviat pentru că „am fost socotiți neprihăniți” (Romani 4:25  [8]). Nu trebuie omis faptul că doar cel care crede este „socotit neprihănit” (Romani 3:22-25  [9]). 

2. Expresia „socotit neprihănit” cere o explicație. Ce înseamnă aceasta? Cum se face ea? Mai întâi, cuvântul neprihănit/ neprihănire înseamnă „drept/ dreptate”, „îndreptățit/ îndreptățire”, „justificat/ justificare”. Adică, omul păcătos, care crede în Isus Hristos, primește din partea lui Dumnezeu această dreptate/ îndreptățire/ justificare sau neprihănire. Da, eu, păcătosul, sunt justificat, adică nu mi se contabilizează păcatele, pentru că acestea au fost ispășite (plătite) de Domnul Isus prin moartea Sa pe cruce.

3. „Socotit neprihănit” include, față de ceea ce s-a spus anterior, și faptul că așa a decis Dumnezeu. Din dragoste pentru om Dumnezeu a decis că este corect să ierte pe păcătos și să-l considere neprihănit din pricina morții înlocuitoare a lui Hristos. 

4. Când Dumnezeu decide să considere pe cineva drept înaintea Lui, aceasta nu este pentru că acel păcătos este fără păcat, ci pe baza credinței lui în jertfa lui Isus Hristos. Este un fel de îmbrăcare a păcătosului cu neprihănirea lui Hristos, printr-un transfer de merite. Se mai folosește și cuvântul imputare (socotire sau a pune ceva în contul cuiva). Singurul merit al neprihănirii mele este Isus Hristos. El a murit pentru a plăti pentru păcatele mele. Mai mult, El trăiește viața perfectă împlinind legea lui Dumnezeu, prin ascultare, pentru cei ce cred în El.

5. Singurul merit al salvării mele este transferul sau contabilizarea neprihănirii lui Hristos pentru mine. Vedem aici pe Avraam. El L-a crezut pe Dumnezeu atunci când i-a spus că  va avea un moștenitor și va fi un neam mare. Pentru acest fapt Dumnezeu l-a considerat sau l-a  socotit neprihănit (Genesa 15:6  [10]; Romani 4:3,9,22-24  [11]). 6. Așa că, moartea și învierea Domnului Isus au un efect salvator (mântuitor) pentru cei care cred. Nu este prin merite personale, ci prin credință. Acest fapt se numește har, adică favoare, care vine de la Dumnezeu. Fiecare, în mod personal, își arată credința înaintea lui Dumnezeu.7. Pentru a se înțelege mai bine despre credință se va explica puțin în baza câtorva texte biblice. Credința nu înseamnă rezumarea la o afirmarea de genul „eu cred în Isus” sau „eu cred în Dumnezeu” și atât. Credința în Domnul Isus înseamnă, acceptarea tuturor afirmațiilor Bibliei despre Isus, cu privire la cine este El și ce a făcut (Luca 24:25-27  [12]). Apoi, credința în Domnul Isus, prin care Dumnezeu socotește pe păcătos neprihănit este activă prin primirea lui Isus (Ioan 1:12-13  [13]), prin venirea la Dumnezeu/ Isus (Ioan 6:35, 37  [14]), prin mărturisirea cu gura (Faptele ap. 8:37  [15] și Romani 10:9-10  [16]). Textele pot continua. Așa că, fiecare în dreptul lui (eu în dreptul meu, iar tu în dreptul tău) trebuie să clarifice cu Dumnezeu cum se raportează la Domnul Isus. Venirea la Isus, primirea Lui este un act personal. Credința se arată practic în raport cu Dumnezeu, prin Domnul Isus. Credința este îngemănată cu pocăința, pentru că-mi recunosc păcatele și mă bazez pe ce a făcut Isus pentru mine. Împreună, pocăința și credința, compun actul convertirii, care se vede și într-o schimbare radicală a vieții, prin puterea lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt.

Cum ar trebui să sărbătorim Paștele?

1. Este clar că sărbătoarea trebuie să aibă în vedere lucrurile discutate până aici despre moartea și învierea Domnului Isus. Noul Testament nu trasează o poruncă categorică în acest sens. Despre practicarea Cinei Domnului, care este un semn al Noului Legământ, ne este spus să se facă în mod repetat în cadrul Bisericii, spre amintirea morții Domnului. Dar despre sărbătorirea Paștelui în contextul creștin nu ni se spun foarte multe. Apostolul Pavel afirmă că „Hristos, Paștele noastre a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7). 

2. S-a arătat că moartea și învierea Domnului sunt unite în semnificație și scop, de aceea se poate spune că ele sunt luate ca fiind Paștele în context creștin. Despre învierea Domnului ne este spus în Scripturi că a fost în „Ziua întâi a săptămânii”. Creștinii serbează ziua întâi a săptămânii, prin faptul că se adună împreună pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a „frânge pâinea” (luarea Cinei Domnului). Istoric însă sărbătoarea Paștelui a fost așezată o dată pe an, ținându-se cont de legătura cu calendarul evreiesc. Astfel se face că și în creștinism se ține această sărbătoare.

3. Pentru creștinii practicanți  [17] această sărbătoare este o ocazie bine-venită pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu. Îi mulțumim pentru lucrarea Domnului Isus și pentru mântuirea pe care au primit-o prin iertarea păcatelor, dar și viața nouă. De asemenea este o bună ocazie pentru a învăța și a aprofunda adevărurile despre starea de păcat a omului, despre jertfa Domnului Isus, despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi și despre salvarea pe care o au cei ce cred. A sărbători Paștele înseamnă și a avea o ocazie în plus pentru a răspândi adevărul Evangheliei. În acest context, Evanghelia este conținutul Persoanei și lucrării Domnului Isus Hristos în legătură cu mântuirea omului prin credință și numai prin credință.4. Ce trece peste adevărurile fundamentale ale Bibliei, de data aceasta în legătură cu Paștele, adică moartea și învierea Domnului Isus Hristos, nu sunt nimic altceva decât obiceiuri, tradiții și practici omenești. Nici mâncarea tradițională de Paște, nici hainele frumoase, vizitarea rudeniilor, ieșirile de relaxare sau orice altceva nu au impact salvator în viața de credință și creștinism autentic.

5. În schimb ceea ce este benefic sunt: rugăciunea – chiar și cu post -, citirea Bibliei, prezența la adunarea bisericii pentru închinare și ascultarea a Cuvântului lui Dumnezeu, meditarea la adevărul jertfei Mântuitorului nostru, întoarcerea spre Dumnezeu cu pocăință și smerenie, credință fermă și activă în Domnul Isus Hristos pentru a fi „socotit neprihănit”, o viață evlavioasă și mărturisirea lui Hristos oamenilor, atât prin viață, cât și prin cuvinte. Sărbătoarea lui Hristos în viața noastră poate fi continuă. 

6. Potrivit cu situația ta personală în raport cu Dumnezeu, cu privire la moartea și învierea Domnului Isus, caută să aplici învățătura Cuvântului, astfel încât să-ți fie de folos sufletului tău. Căutarea sinceră și încrederea în Hristos îți va aduce beneficii spirituale.

7. Dumnezeu iubește omul, dar urăște păcatul. Omul este păcătos și „lipsit de salva lui Dumnezeu”. Totul este rezolvat prin moartea și învierea Fiului Său, Isus Hristos celui ce crede. Sărbătorește-L pe Domnul Isus, iar toate celelalte lasă-le pe planul doi.  

Lui Dumnezeu, prin Isus Hristos să-I fie aduse slava și închinarea veșnică! Amin.

[1] De citit din cartea Exodul 12, unde sunt detaliate toate aspectele evenimentului așezării Paștelui Domnului.  Se dă aici doar parte din text. „ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. (...) Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor (...) În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul (...) sunt Paștele Domnului (...) Și pomenirea acestei zile s-o păstrați și s-o prăznuiți printr-o sărbătoare în cinstea Domnului (...) Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.   

 [2] Tot în Exodul 12, dar și în Leviticul 23, este rânduită această sărbătoare și însemna să mănânce pâine nedospită și ierburi amare, în amintirea robiei din care i-a scos Domnul. „Timp de șapte zile, veți mânca azimi. (...) Să ținți Sărbătoarea Azimilor (...)”. (Exodul 12:15)  [3] Apoi a luat pâine și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”  [4] Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”  [5] Se pot da multe texte. Aici se pun doar 2 texte scurte, după cum urmează: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu,...” (Romani 3:25)

„Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” (1 Petru 1:18-19).

 [6] De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât și că a treia zi are să învieze. [7] Iată că ne suim la Ierusalim, și Fiul omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată și să-L răstignească, dar a treia zi va învia.”[8] Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.    

[9] Neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. 

[10] Avram a crezut* pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.   

[11] Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris și pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morți, pe Isus Hristos Domnul nostru, ... 

 

[12] Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.   

 [13] Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

[14] Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. (…) pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.  

[15] Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”

 [16] Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.   

 [17] Cu tristețe trebuie spus că se folosit această expresie „creștin practicant” pentru că există persoane care se declară creștini, adică urmași ai lui Hristos, dar ei nu au o relație vie și prin credință cu Dumnezeu, prin Isus Hristos. Alteori se folosește expresia „creștini autentici” etc.