Articole

Când pe păstor nu-l mai doare pentru turmă

Slujba de păstorire implică multe responsabilități și abilități. E copleșitor de multe ori. De la păstor se așteaptă să învețe, să îndrume, să sfătuiască, să îndrepte, să iubească. Dar ce faci când unul din turmă refuză toate acestea? Te poți spăla pe mâine și poți spune: „Am făcut ce ținea de mine, e treaba lui ce va face cu viața lui de acum încolo.” Sau…

Când mă uit la viața apostolului Pavel văd o adevărată suferință agonizantă pentru cei care s-au îndepărtat de calea Domnului și refuză îndreptarea. Galatenilor care respingeau învățătura sănătoasă și se întorceau la vechiul legământ le scrie: „Copilașii mei pentru care iarăși simpt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Nașterea este cea mai puternică expresie a suferinței. Și inima de păstor a lui Pavel folosește această ilustrație pentru a spune că astfel simte pentru copiii lui care vor să-l renege. Inima i se frânge ca și când copiii de trup l-au uitat, atât de mult îi iubește.

În 2 Corinteni scrie astfel unei biserici care-i dă mari dureri de cap: „Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard?” Dacă n-ar fi murit decapitat, cu siguranță apostolul Pavel ar fi murit de inimă. E boala păstorilor. Bunicul meu a suferit de inimă și o boală cardiacă l-a făcut să înceteze din viață la 94 de ani. A fost un om care a avut o inimă de păstor. Îl durea pentru oameni și de-asta îi căuta. De-asta se ruga pentru ei. De-asta îi ierta și-i iubea, pentru că știa că aceste lucruri sunt parte a lucrării pastorale.

E normal să suferim pentru turma noastră. Știu că nu toți suntem la fel, nu toți simțim, trăim sau gândim la fel. Dar cred că astăzi sunt din ce în ce mai puțini care sunt gata să sufere pentru turmă, să agonizeze când văd că o oaie s-a pierdut din țarc. Dacă pe păstor nu îl mai doare pentru oile lui, pe care îl va durea oare? Să ne așteptăm de la ceilalți membri? Majoritatea poate nici nu știe problemele unuia sau altuia. Dacă nu noi, păstorii turmei, cine atunci?

Când pe păstor nu îl mai doare și nu mai e gata să sufere, e vai de turmă. Când pe unpăstor nu îl mai doare pentru turmă a ajuns un simplu cioban. Un cioban care își rezumă relația cu oile sale doar la câștigarea traiului zilnic.

Să ne analizăm inimile și să nu credem că durerea provocată de frații noștri nu e benefică. Ideal ar fi ca să nu apară situații dăunătoare în viața unuia sau altuia, dar e benefic să ne doară. Ne va face să luăm atitudine și să nu trecem nepăsători pe lângă un enoriaș. Noi vom fi modelați.

Îmi doresc mai degrabă să sufăr cu oaia pierdută decât să fiu nepăsător. Prefer să mor de inimă decât să am o inimă indiferentă care pasează responsabilitatea. Prefer să mă simt copleșit de păcatele altuia decât să fiu nesimțitor.

E vremea să căutăm și să vestim mântuirea celui care este pierdut.

E vremea să trăim și noi agoniile nașterii din nou pentru cei copiii noștri care nu ne mai caută.

E vremea să fim gata să ne dăm viața cu drag pentru oile pierdute precum o mamă care renunță cu drag la viața ei pentru viața copilului.

E vremea să ne doară pentru cei pe care îi păstorim, dragi colegi, și să fim gata să ne dăm și viața pentru ei, pentru aceia nepăsători de Hristos sau turma lui.

Beni Cruceru, 

pastor al bisericii baptiste din Slatina